IC XC NI KA

IC XC NI KA

ăncis p. iventr

luni, 1 septembrie 2014

Către Georg Focke (IX)
Paris, 23 nov., 1984
Dragă amice,
Îţi trimit chestia alăturată. Cred că măcar subiectul este
interesant...
Îţi transmit şi o veste mai puţin bună - dacă nu direct proastă: nu
mă mai joc de-a Internaţionala Rezistenţei. Ceea ce nu înseamnă că eu
aş fi plecat, cu demnitate şi cu scorţoşenie, ei bine, nu: ruşi m-au
invitat...să-mi iau catrafusele...
Totul ar fi mers bine, dacă:
1. Aş fi lucrat gratuit;
2. Dacă n-aş fi insistat atâta pentru recunoaşterea unui
departament Europa (treacă-meargă unul “Europa de Est”- dar
Europa?)
3. Dacă n-aş fi insistat asupra acelui gen de activităţi pe care
ruşii îl detestă: colocvii, cărţi reviste, (deci, “fleacuri”).
4. Dacă Mme Deniau (soţia fostului ministru)1 care s-a propus să
colaboreze cu I.R. n-ar fi atât de “prea european㔺i “prea-franceză” şi
s-ar fi “supus”directivelor ruseşti. Este adevărat că, prin Mme Deniau,
I.R. ar fi obţinut:
a) Asistenţă permanentă la Parlamentul European (soţul ei fiind
în comitetul politic şi, la sugestia mea...vicepreşedinte al comisiei pt.
drepturile omului):
b) Asistenţă eficace - a presei (prin relaţiile lor);
c)Adeziune (deci şi “cotizaţii”, deci şi subvenţii) din partea
francezilor doritori să adere la I.R., “secţia franceză”;
d) Local pentru birouri gratuit (Primăria Parisului acoperind
cheltuielile)...
e)Un “Tur al Franţei” de informare - prin reţeaua clubului
“Perspectives et Réalités” etc... etc., etc...
Aşadar, după apariţia D-nei Deniau (care, la cererea lui
Maximov a refăcut “statutul I.R.”) ruşii au ales:
1 Jean François Deniau, fost ministru, deputat, membru al Academiei Franceze
Mai bine fără ajutoarele franţuzeşti, dacă acestea vor provoca
atomizarea I.R. aşa cum a fost ea concepută de ei, de ruşi - ca o
chestie monolitică, “unitariană” etc...; mai bine fără o secţie
europeană, dacă aceasta “atentează” la rusismul IR.
Aşadar, Maximov, mi-a comunicat - foarte mediat, după obicei -
că... colocviile organizate de mine au fost eşecuri; că “ideea” mea de
a-i interesa şi pe “băştinaşi” (francezi) la IR poate duce la... infiltrarea
organizaţiei...; că la urma urmei, ei, ruşii, au făcut IR, ei au procurat
fonduri aşa că ne-ruşii, dacă vor să “colaboreze”, pot s-o facă, dar să
execute directivele lor...
Aşa este. Drept care m-am întors la ale mele.
Cu prietenie,
Paul Goma